Hai, iubito,
să ne adorăm unul pe altul
până când nimic nu va mai fi
din amândoi.
Oglinda spune adevărul.
Privește-ți fața întunecată,
înseninează-te și alungă departe
zâmbetul tău amar.
Prietenul mărinimos
își dă și viața pentru un prieten.
Așa că hai să renunțăm
la această purtare lipsită de omenie
și să fim buni unul cu celălalt.
Dușmănia întunecă prieteniile,
și atunci de ce să nu alungi
această vrajbă din inima ta?
Căci de îndată ce te vei gândi
că am murit și că m-am dus
te vei împăca din nou cu mine.
Îți va fi dor să mă vezi
și poate chiar o să m-adori.
Dar de ce să venerezi un mort?
Mai bine gândește-te că am pierit
și vino să ne împăcăm acum.
Fiindcă mai târziu vei veni
la mine la mormânt
să arunci sărutări.
N-ar fi mai bine să mi le dai acum?
Pentru că eu sunt același.
Poate că vorbesc prea mult,
deși în inima mea e tăcere.
Dar oare ce-aș putea să fac
când sunt sortit să duc această viață?
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea relațiilor interpersonale, oscilând între iubire, prietenie și inevitabilitatea morții. Vorbitorul îndeamnă la împăcare și exprimarea afecțiunii în prezent, în loc de a regreta pierderea în viitor.