La început m-a răsfățat
cu sute de favoruri.
Apoi,
m-a topit
cu flăcările durerii.
După aceea,
m-a pecetluit
cu pecetea iubirii
și m-a făcut asemenea Lui.
Apoi,
m-a aruncat afară din mine.
Eram un nimic,
Tu m-ai făcut
mai mare decât un munte.
Rămăsesem în urmă
Tu m-ai împins în față.
Inima mea era zdrobită
Tu ai vindecat-o.
Și așa am ajuns
să mă iubesc pe mine însumi.
Slavă Celui Unic!
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie spirituală de transformare prin suferință și iubire divină. Protagonistul trece printr-un proces alchimic, fiind purificat și transformat, ajungând la iubirea de sine și la recunoașterea divinității.