Dacă îți spun că am fost fericită, nu e adevărat.
Nu crede ce cred eu când vreau să mă amăgesc.
Amintirea înfrumusețează ce atinge:
îți ia cu mâna durerea de cap,
transformă puiul de somn în extaz,
cât despre pantoful acela care te-a strâns
atât de mult încât nu te-a lăsat să dansezi primul dans,
nu există pantof. Uite: ești desculță, dansezi
pe veci, ușoară ca o pană,
în cercul desenat de o îmbrățișare.
Dansezi fără bărbie dublă, gușă a lăcomiei tale,
fără ridul viclean
ce stă la pândă în jurul ochilor.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura înșelătoare a amintirilor, care tind să idealizeze trecutul, mascând durerea și imperfecțiunile. Evocă o stare de melancolie dulce-amară, unde realitatea este filtrată prin lentila nostalgiei.