Rodica Elena Lupu – Strategie

Se întâlniră ca de obicei,
Dar un nou incident
schimbă brusc situația.
El, le furniza știrea că „presa”
pusese la pământ un scriitor pentru că
publicase o poezie ce-și permitea
să clameze tristeți autumnale..
în plină primăvară.
„Dar ce dracu aveți,
stați numai cu ochii pe «presă»,
parcă v-ați uita la seismograf:
vine cutremurul, nu vine? –
le-o tăie scurt ea.
N-aveți încredere în voi și în arta voastră
nici cât negru sub unghie. “
„Nu e așa, n-ai dreptate,
interveni el.
Tu nu vezi legătura?
Întâi natura moartă în pictură,
acum pastelul în poezie.
Eu sunt pictor revoluționar,
cu dragoste pentru
buna noastră maică, natura.
Atunci de ce sunt pus la zid?
Iată, a venit la rând fratele meu poetul;
el cântă anotimpul de aramă..
Pe cine deranjează, cui strică arta lui?
Tu nu vezi că e o strategie,
că cercul se strânge,
Că din nou n-o să mai putem crea,
nici respira..?
Că se reîntoarce vremea de restriște..? “
„Hai, mă, că mi s-a făcut lehamite
de palavrele și smiorcăielile tale –
îl întrerupse brutal ea.
Tu, revoluționar?
Cu glastrele alea de flori ofticoase,
cu copacii ăia de hârtie?
Și ăsta, poetul, cu autumnalele leșinate?
Duceți-vă dracu de ofticoși,
cu arta voastră de doi bani!
V-am prevenit,
arta burgheză se aruncă la gunoi.
Nimeni nu mai are nevoie de dulcegării.
S-a terminat.
Acum vă tremură izmenele.
Nu vor supraviețui decât artiștii puternici,
liberi de orice prejudecăți.
Unicatele.
Se vor rări rândurile, cu atât mai bine,
va fi mai mult loc pentru geniu.
Voi, ca să v-o spun pe șleau,
faceți umbră pământului degeaba.
Iar mie, uite, nu mi-e frică de nicio „presă”,
nu stau cu ochii beliți pe seismograf.
Eu îmi croiesc calea
printre cioatele voastre putrede..