Sub nucul uriaș, în curte la bunica
Se așezau la masă toți sfinții mei din vis:
Elena, Nicolae, Ion, Gheorghe și Maria
Și fiecare-n parte avea câte un tiz.
Eram cu ei acolo și mă țineau în brațe.
-Mergi dragă și te joacă, fugi, nu sta cu bătrânii!
Plecam încet, sfioasă, rupând fire de iarbă
La cușca din grădină și mă jucam cu câinii.
Puteai să uiți de mine, grădina mă fura,
Și mă uitam atentă cum crește firul ierbii
Și mă uimea bobocul: Cine îl deschidea?
Și cum de aveau pomii cornițele ca cerbii?.
Un paradis cu stele grădina mea cu flori:
Narcise, trandafiri, lalele, lăcrămioare,
Mă îmbătau degrabă cu tot parfumul lor
Și adormeam adesea pe iarba din cărare.
Chiar dacă nu mă strigă sub nuc nici azi, nici mâine
Voci dragi aud și-acuma și râsete de sfinți,
Din tot ce-a fost visarea îmi rămâne,
Când simt că sunt acolo și mă privesc cuminți.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice din copilărie, petrecute în grădina bunicilor, un loc magic și plin de sfinți protectori. Chiar și în prezent, vocea amintirilor rămâne puternică, oferind un sentiment de confort și siguranță.