Cutremure, războaie, răzbună-te, strigoaie
că noi stăm toţi la căldură şi tu tremuri de ploaie.
Dar nu mi-e uşor nici mie, a trăi şi-apoi a scrie –
Dumnezeu e-ntins pe foaie însă dracu e-n odaie.
Excepţii şi miracole,
Mărit Mirat, Oracole,
Ole ola, iubita mea,
e vremea iar de altceva.
Bariere şi obstacole,
cariere şi spectacole
în case mici, în case mari, mă doare-n cot – tot aia e.
Orice carte citită e un grătar pierdut.
Orice carte citită înseamnă înfrângere încă de la-nceput.
Tinereţe – haine grele –
greu e să te afli-n ele.
Când iubirea nu-i acasă
dorm copiii duşi sub masă.
Vină şi pompierii, da, vină şi salvarea –
Când iubirea se sfârşeşte nimic n-o înlocuieşte.
Iubeşte şi iartă şi fii fără frică
şi dacă ţi-e frică e-OK, nu-i nimică –
tot ce vezi în jur va fi complet uitat cândva –
şi malul şi marea şi valul şi sarea,
veninul, zahărul, culoarea, fetele cometele scheletele alfabetele.
Dar orice carte citită e un grătar pierdut,
orice carte citită înseamnă înfrângere încă de la început.
„Ignoranţă şi-aroganţă, restul n-are importanţă”
zise ea privind în urmă, apăsând uşor pe clanţă,
deschizând iar uşa spre o lume luminată
de focuri în peşteri, icoane şi meşteri, imperii veşnice, descreşteri.
Deschide uşa, creştine, către mine, către tine,
deschide spre hărmălaie uşa neagră de noroaie.
Uşa neagră din distanţă sper să dea înspre vacanţă,
sper să dea spre altceva, că nu mai rezist aşa.
Orice carte citită e un grătar pierdut,
orice carte citită înseamnă înfrângere.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o deziluzie față de cunoaștere și realitate, sugerând că evadarea în experiențe simple și directe este preferabilă. Metafora cărții citite ca un grătar pierdut subliniază ideea că acumularea de cunoștințe poate duce la pierderea bucuriilor simple ale vieții. Finalul deschis lasă loc speranței într-o evadare spre ceva nou.