Singurătate
I
Te trezești într-o dimineață bătrân, singuratic
Ca un parc îmbrăcat într-un decor tomnatic
privind în oglindă nu vezi decât un străin cu riduri pe față
Pe care parcă-l cunoști… parcă dintr-o altă viață.
E dimineață! Dar ai capul plin de coșmaruri târzii
Și gânduri pustii expuse haotic în poezii
Pe care nu le înțelegi chiar dacă-s crescute de tine în foi
Albe ca fulgii care cad fără de voie-n grămezi de noroi,
Care apoi pictează gânduri negre din cerneală uitată
Despre viața ta care nu mai este cum a fost odată.
Picături de cianură căzute pe suflet îți ard mintea – te cheamă.
Refren:
Ești singur, e rece și frigul îți macină oasele, îți îngheață tăcerea
Și numai moartea care te-aleargă din umbră îți mai poate fi mângâierea..
II
Ești singur, e rece și frigul îți macină oasele, îți îngheață tăcerea
Și vrei să țipi ca cineva să-ți audă și să-ți omoare durerea
Care te-a prins în cleștele ei ca pe un pește în plasă
Și caută să te sugrume, să mori plângând și nu te lasă.
Ți-e dor de casă, de frați, de părinți care te strigau când trebuia să vii la masă,
Dar îți dai seama că-i pustiu, e întuneric și nu ești decât tu în casă
Că timpul ți-a furat visele, ți-a luat anii
Când în loc să trăiești îți numărai cu frică dușmanii
Sau frații pe care i-ai alungat când o duceai mai bine
Și ai rămas acum cărunt și singur ca un câine
Pe care nu-l mai ține glasul să sperie fantomele în noapte
Ce ți-au furat visele și au plecat cu ele departe.
Vrei gălăgia tinereții, te-ai săturat de liniște, te-ai săturat de toate
Ca un bătrân care visează să adoarmă, să înțeleagă ce înseamnă moarte.
Refren:
Ești singur, e rece și frigul îți macină oasele, îți îngheață tăcerea
Și numai moartea care te-aleargă din umbră îți mai poate fi mângâierea.. (x2)
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul profund de singurătate și regret al unui om ajuns la bătrânețe. El rememorează trecutul și realizează că a pierdut legăturile cu cei dragi, confruntându-se acum cu pustietatea și apropierea morții.