Aș vrea să scap din acest castel de nebuni
Să ies afară și să inspir tot acel fum
Aș vrea să uit de camerele goale pline cu spini
Să le-nlocuiesc cu ochi ageri și venin
Ochi ageri și venin.
Și știu că nu m-ajută când mă opresc din respirat
Dar am o presimțire că tot viitorul mi-e-ngropat
Aș vrea să uit de unele povești cu-adevărat
Să le-nlocuiesc cu ochii ei căprui dintr-un pat.
Refren:
Dar acum pe unde
Pot să ies iar la lumină când
Prin geamurile sparte nu văd decât ruine și
Până când aș putea să mai înghit tot praful când
Aud ghiulele și gloanțe cum
Îmi distrug ușor palatul
Îmi distrug ușor palatul.
Sute de săgeți îmi întunecă palatul
Am avut și eu scuturi dar s-au prăbușit odată cu satul
Și săgețile mă taie, nu mi se-nfig în corp
Ci-mi crestează pielea tare-n timp ce eu zâmbind privesc în gol
Zâmbind privesc în gol.
Căci multe ne sunt păcate și puține ni-s iubirile, dar
Nu le poți avea pe toate când te-ncurcă amintirile, căci
Duc lupte grele deși vârsta nu mă lasă și
Totuși armele mele sunt anii ce încă nu mă apasă
Ce încă nu mă apasă.
Refren:
Dar acum pe unde
Pot să ies iar la lumină când
Prin geamurile sparte nu văd decât ruine și
Până când aș putea să mai înghit tot praful când
Aud ghiulele și gloanțe cum
Îmi distrug ușor palatul
Îmi distrug ușor palatul
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de pierdere și dezolare al unei persoane care se simte prinsă într-un trecut dureros, simbolizat de un palat în ruine. Căutarea luminii și a speranței devine o luptă continuă cu amintirile și cu prezentul distructiv.
