Tigron, câine al meu, în curând vei fi un cireș mare iar eu nu voi mai sesiza complicitatea
privirii tale, și nici tremurul arcului botului tău, și nici lătrăturile tale prevenitoare,
proiectate la dreapta și la stânga, niciodată plictisitoare. În ce direcție vom merge?
Intram și ieșeam din tinerețea ta, trecând de-a lungul unei existențe atât de lungi
care nu devenea poate a mea decât pentru a se adăuga într-o zi uitării mele,
cap anonim. Apoi, la urma-urmei, s-ar profila un câmp care ar plânge lăsându-se traversat!
Nici atenționat, nici indiferent. In timp ce eu citeam pe inima ta bătând mult
prea repede: separație fatală.
Ah! Își pierde convenția cel care nu distinge pe oglinda dispărută a casei sale
decât două verbe, a intra și a muri, neavând nimic dintr-un trecător trist.
Cel puțin așa crede el, fără a avea nici o șansă să se întoarcă. Afecțiunea, câinele meu!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pierdere și nostalgie față de un câine pe nume Tigron, anticipând moartea acestuia. Vorbitorul reflectă asupra relației lor și asupra inevitabilității uitării, simțind o separare iminentă și o tristețe profundă.