Releveu:.
Oare oi fi eu lăcașul în care mă închid când mi-e greu?
Oare mă vede cineva când mă închin la Dumnezeu?
Oare mă înjosesc dacă mă înclin în fața părintelui meu
și oare mi-a fost sortit să fiu mințit mai mereu?
Oare ce doare mai tare decât lipsa de onoare?
Oare când n-o să mai fiu cineva îmi va aduce vreo floare?
Oare te plictisesc? Oare mă asculți cu ardoare
și dacă ai trăi ce am trăit, oare ai mai sta în picioare?
Mi-aduc aminte clipe trăite în ultimii ani
când munceam pentru o pâine, un suc și 50 de bani,
într-o viață cu multe războaie, dar prea puțini veterani,
lângă o piață cu multe gunoaie, mulți țigani și țărani.
Învățat cu răul, crescut printre ruinele cetății
unde garda te leagă chiar pe Câmpia Libertății,
unde nu contează ce faci, ce o să faci, ce-ai făcut,
unde nu taci, ci vorbești și dacă ai vorbit prea mult, ai tăcut.
Incaunu:.
Am crescut neavând parte de tot ce au alții
și dacă n-ai bilet, viața te dă jos după câteva stații.
Am învățat că trebuie să te abții, să arăți???
și că prietenii sunt primii care te-ar vinde pe câteva hârtii.
Nu știam să iubesc, dar m-a învățat ea,
Nu știam ce grea e munca până am simțit-o pe pielea mea,
am învățat cu timpul că merită să iubești
și că pe măsură ce crești devin cât mai puține lucruri pentru care merită să trăiești.
Trăiesc un film, neștiind când mi se termină metrajul
și când sunt sătul îmi amintesc trecutul, să schimb peisajul,
îmi amintesc momentele petrecute cu ea la mare
și orele târzii în noapte când mă gândesc dacă mai vine oare?
Sunt versuri triste scrise la patru dimineața,
dacă ai fi daltonist, tu în ce culori ai vedea viața?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și introspecție asupra unei vieți dificile, marcate de lipsuri, dezamăgiri și întrebări existențiale. Artistul reflectă asupra trecutului, prezentului și viitorului, căutând sens și speranță în mijlocul greutăților.