Sentimentul ăla ciudat că iarăși merg pe un drum greșit,
Simt că mă complic în comic ca-n final să obțin nimic,
Nu mă bucur mai deloc de ce am reușit să ating,
Unu n-a rămas de când știu, să-i resping.
Știu, sună ca un c***t, tu-i respingi, tu-i vrei aproape,
Cum să te fac să-nțelegi că așa văd pe-adevărate?
Nu vreau să tragi de mine, da’ te-nvăț cum să-mi dai spațiu,
Nu cred că-i complicat să nu fugi la primu’ ‘hapciu’.
Yo am demonstrat când sunt aproape,
Iau blestemate, fac din ele nestemate,
Vai, ce previzibil, hai să nu te dau pe spate,
Versu’ meu e cel mai greu fără să-l dau în stil karate.
Nu-i frumos, nu-i tehnic, nu-i de competiție,
Da’ real, că aici nu vezi nici de fac toți coaliție,
Explicația ar fi că nu vreau să impresionez,
Nici n-am pe cine, de-aia așa lejer livrez.
Și de-ar fi să-mi dai atenție, slabe șanse să mă schimb,
Zic slabe, că cine a negat s-a dus după anotimp,
Yo nu știu ce zic, nu mă baga-n seamă,
Mor când la all inclusive te văd cu toate-n tavă.
Hai gata, panaramă, înapoi la mine,
Îmi călătoresc prin corp, că-mi place mult în sine,
Știu că-ai vrea și tu să intri, să vezi dacă-i cald sau frig,
N-o să mint că am principii, da’ problema-i că n-am timp.
Probabil nici chef să mă prefac că am chef de vorbă,
Dacă te văd la față, îmi mai pică încă o plombă,
Omu’ trebuie-nvățat rău, trebuie ignorat,
Un moment și-am cedat, s-au aranjat toate-n cap.
Mai departe de ideal înseamnă mai adunat,
Nu divizia ‘woke’, vorbesc cu aia de legat,
Pisi, iar exagerezi, ia-ți și tu o pauză,
Nu cred că la semnat cu viața ai dat de vreo clauză
Să te oblige să-ți faci public umilința,
Ziceam, când n-ai ce pierde, nu există consecința.
Hai, fată, dă-ne o poveste,
Zici că-ai deschis o carte și-a fost codu’ lu’ Oreste,
Lipsit de sens, dens, pe degeaba,
Încă nu știu dacă să aleg targa, să aleg barca.
Dac-aș știi care-i problema, aș inventa soluția,
Da’ în apă e incendiu, pe pământ trebuie să lupți iar,
Ignoranța-i veșnicie, evit orice problemă,
Pentru mine o să-nventeze ăștia altă schemă.
Testez medicina modernă, EP pilot,
Dacă mor între timp, oricum nu știam să-not,
Cade tot, uooo, m-am întors la mal,
Într-un golf plin de gunoaie, ce sfârșit penal.
Cadavru unui rebut printre tot ce-au aruncat,
Sună logic, oricum au zis cu mine nu împart,
Sincer, niciodată n-am crezut că am ce să iau,
Da’ am vrut să simt că aparțin, așa am ales să stau.
Greșeala vieții mele, mai bine mă izolam,
Nu le dădeam puterea să înțeleagă că am
Sufletu’ neatins, așteaptă să-l distrugi,
Iar ești vulnerabilă, ai promis că nu mai plângi.
Văd că nu poți să te abții, mocnește-ncet, ține,
Lasă tot afară, îți zic, e ultima oară, bine?
Singura promisiune pe care o tot încalc,
Pe restu’ le-am uitat, e terci la mine-n cap.
Hai, vino să mănânci, acceptă că o să-ți fac greață
Și-o să te-ntorci oricum să mă vezi iarăși la față,
Moartă refuz la reful, când tu mă numești un rebut,
Mă-ntorc să fac un rebus, iau cuvintele pe sus.
Intenția e să-mi fac prezența mai mult o absență,
Mă calific cel mai blând om pentru un alt om cu demență,
Nu încerc să-ți amintesc cine sunt, doar pentru mine,
De când speram să uiți că-s un om ce poate ține
Povara ta-n cârcă cu toată siguranța,
Acum pot să exist fără să-ți mai văd vreodată fața.
Mă săturasem sincer să te văd neajutorat,
Dublat de un rânjet sincer ce crede că am uitat
Că ești doar altă lepră trezită-n impas?
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de izolare și dezamăgire ale naratorului, care se simte prins într-un ciclu de auto-sabotare și respingere a celorlalți. El recunoaște propriile defecte și vulnerabilități, dar se simte incapabil să schimbe tiparele distructive din viața sa.