Simt nisipul între degete ca la Mamaia
45 de grade ca-n deșert, nu vine ploaia
Văd o oază-n zare, mi se pare, nu e aia
Nu, nu e aia, nu sunt doar high, ia.
E furtună-n deșert și timpul se scurge lent
Verdele-i medicament, mă aflu sub tratament
La dracu’ cât e de cald, n-a mai plouat de când lumea
Îmi simt gura uscată, da’ eu sunt leoarcă, e culmea.
Mă lupt cu mine, mă cert pe mine
Mă pierd pe mine, știu, nu e bine
Ce mă fac cu mine, nu mă plac pe mine
Și furtuna vine, minciuna convine
Niciuna nu ține, prea mult, prea sunt
Prea cult, prea prost, prea bun, prea mut
Prea sus, prea jos, drăguț, hidos
Prea îmi bat capu’, n-are rost.
E furtună-n deșert, iau verdele ca desert
Devin de apă avid când tot în jur e arid
Și mă aprind când îl sting și mă agit și îl strig
Că mi-a intrat în sistem, că mi-a intrat în instinct
Mă tem, că da, mă tem de ea
Mă tem că ea e liniștea mea
Mă tem de ideea de a fi cineva
Mă tem de oglindă și de cine e în ea
N-am ce să schimb, n-am cum, n-am timp
N-am ce să prind sau să pretind
Nu mă decid, nebun lucid
Sunt rău sau bun sau doar stupid
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă interioară intensă, marcată de anxietate și temeri profunde. Protagonistul se confruntă cu propriile nesiguranțe și dependențe, simțindu-se pierdut și incapabil să găsească liniștea.