Rappa – Ultimii Oameni

Strofa Întâi:
Lumea, nebuna Căii Lactee,
Se simte-n largul ei închisă-n propriul orizont îngust,
E just, Apollo, pentru-o idee
Merg pan’ la capătul lumii… și rămân acolo!.
Ideea e să caut și să găsesc oamenii, atributiv!
Nu un substantiv comun, articulat,
Conjugat la persoana a treia, altfel, mă sihăstresc,
Alea Iacta Est! – (Zarurile au fost aruncate).
Încrezător pornesc în căutarea
Ultimilor oameni de pe „Terra Efemera”, nebătută-i cărarea,
Până la capătul lumii nu trec prin purgatoriu,
E suficient să traversez un sanatoriu.
Drumul e lung, îl parcurg din târg în târg,
Plâng din când în când gând la gând cu lumea,
Vrând nevrând și cum necum ajung să cred în ea,
Credo Quia Absurdum! – (Cred pentru că este absurd).

Refren:
Lumea se simte liberă când e închisă,
Vede în ratați ultimii oameni,
Surpriză! Ei țin lumea la distanță,
Nu-s ultimii oameni de rând ci ultimii oameni în viață! (X2).

Strofa A Doua:
Observ, în drumul meu, degete arătătoare
Îndreptate către oameni, tot de către oameni,
Nu, nu sunt oameni…
…Cum s-o numi această specie umblătoare posesoare de venin și carne?.
Îmi continui drumul, sesizez un mic burghez
Care pozează-n mare filantrop,
Nu dialoghez cu un șarlatan, fals caracter uman,
Artificial ca zâmbetul de politician!.
Rămân calm și merg mai departe,
Mă izbesc de zidul la care sunt puși cei fără de parte,
Sărmanii condamnați la sărăcie
De săracii bogați în lăcomie!.
Voi, realizații închipuiți păcătuiți cu adevărat,
Că vă credeți căpătuiți, deși sunteți de căpătat,
Năpăstuiți de ce vi s-a predat, încă n-ați aflat
Că voi osândiți surâsul la oftat!.

Refren:
Lumea se simte liberă când e închisă,
Vede în ratați ultimii oameni,
Surpriză! Ei țin lumea la distanță,
Nu-s ultimii oameni de rând ci ultimii oameni în viață! (X2).

Strofa A Treia:
Mă încăpățânez să dau rateuri,
Fiindcă cele mai bune lucruri pe care le-am făcut în viață au fost greșelile,
Temerile mele sunt temele nefăcute
La materiile lipsite suflet!.
Îmi văd de drum, întâlnesc un bețiv bătrân
Înțolit în zdrențe ce duhnesc a tutun,
Mă opresc, îi întind o țigară, fără să-mi ceară,
Și zăbovim o-ntreagă seară la pălăvrăgeală.
E om al străzii în toată regula, n-are nici casă, nici masă,
Și nici nu-i pasă, nu vrea viața luxoasă a altora,
Lumea îl cataloghează „ultimul om”
Și se autocaricaturizează prin adevăr!.
Că-ntr-adevăr, expresia „ultimii oameni” nu e o jignire,
Am întâlnit un ultim om într-un final,
Cei ce vor să fie primii sunt doar lume multă
Care înalță prin jignire! Paradoxal! ….

Refren:
Lumea se simte liberă când e închisă,
Vede în ratați ultimii oameni,
Surpriză! Ei țin lumea la distanță,
Nu-s ultimii oameni de rând ci ultimii oameni în viață! (X2)