E un mit ce continua povestea după sfârșit
Fizic, nu mai exist dar sunt fericit, că nu există sfârșit
Și nu mi-am vândut sufletul, ți l-am oferit gratuit
Și-am primit sufletul tău în schimb
Îmi amintesc zâmbind; m-am îmbătat și-am plecat grăbit
Conștient c-am greșit, m-am întors da’ nu m-ai primit
Eram mâhnit, încercam să-mi caut scut
Și mă gândeam că preferam să nu mă fi născut
În acele clipe, aveam o bere la cutie și-o țigară neaprinsă
N-aveam foc, dar l-am primit în piept, am căzut
Într-un minut viața mea de-un fir de ață stătea prinsă
Zăceam, în plină stradă, să strig nu puteam
Parcă totuși nu-mi doream să mor așa
Și nu-mi doream să te simți vinovată pentru moartea mea
Deodată, o lumină mă trage spre ea, mă cheamă
Ajuns la capătul tunelului îmi vorbește, ce panoramă
Îmi zice c-am ajuns prea devreme și că sunt incomplet
Că jumătate din mine e pe pământ și că tre’ să plec
Să mai aștept, chiar dacă doare, după care
Acest înger de lumină mă mângâie și dispare
Dispar și eu în neant, cobor și ard, mă apropii de iad căci am păcătuit
Demonii m-au recunoscut și m-au chinuit, m-au schingiuit
Într-un final m-au izgonit, căci ai simțit că trecusem pragul
Iar lacrimile tale amare erau pe cale să inunde iadul
Am fost blestemat, să mă-ntorc pe pământ dar să nu fiu observat
Plângând, te văd plângând, e incredibil, sunt invizibil și mă cuprinde demența
Că deși suntem unul și același, tu nu-mi simți prezența
Am vrut să te îmbrățișez și am trecut prin tine
Erai în cimitir c-o sticlă de vin, vroiai să bei cu mine..
Eram doar noi, sticla de vin, crucea mea și luna
De-acum încolo tu ești legătura mea cu lumea
Sunt tot ce-aș fi putut să-ți ofer, adică sufletu’
Ești legătura mea cu lumea, dar lumea mea ești tu
Te privesc, tu privești în gol, fiindcă sunt gol deși n-am orgasm
Mi-aș dori să vezi că încă zâmbesc și am același sarcasm
Vorbești singură despre noi doi, ce pleonasm
Noi, logic suntem doi, dar numai unul, ce basm
Ai fi vrut să ne reproșezi multe, aș fi vrut să-ți zic „du-te”
Izvorul nesecat din ochisori nu te-ajută să-mi vezi fața
Dar îți promit că te voi veghea pan’ la sfârșit, trăiește-ți viața
Destinul nostru e menit să fie împlinit și nu mă plânge că nu merit
De ce bei? Mie-mi spuneai să nu mai beau, lasă sticla
Așeaz-o pe mormânt, pleacă și învinge-ți frica
M-ai simțit, eram convins că m-ai auzit dar n-ai plecat,
Te tăvăleai de disperare și durere ți-ai spart sticla-n cap
De ce-mi faci asta? Chiar îmi ajunge
Parcă sunt coasta lui Iisus iar tu sulița care o-mpunge
Mă unge, privirea ta dar îți curge, sângele și simt că mi se scurge propriul sânge
Și nu neg, mi-aș dori să redevin întreg, asta înseamnă
Să aștept până lumina te cheamă
Omul invizibil să fie complet, însă nu sunt o rocă
Fiecare pentru celălalt e lumină reciprocă
Magnific, peisaj apocaliptic, prind tupeu
Când îți secționezi venele cu fundul sticlei pe mormântul meu
Viața se scurge din tine și-n noi se strecoară
Trupul tău e o cușcă ce ne separă
Lasă-l pe pământul care mă acoperă și hai,
Suntem iar unul și același propriul nostru rai.
Outro: Și astfel.. spre bucuria tuturor.. omul de piatră în veci pierii.. n-a mai rămas din el, decât o amintire țesută în poveste..
Sensul versurilor
Piesa descrie povestea unui bărbat care moare și devine o fantomă invizibilă. El urmărește suferința iubitei sale și regretă că nu o poate ajuta, culminând cu sinuciderea ei și reuniunea lor în moarte.