Luna plină, spirit și creație
Imaginație, unde te duci?
Văd obraji sfâșiați de unghii lungi și pansați cu lacrimi dulci
Da’ eu râd cu lacrimi când tu plângi cu muci
Și-atunci, mergi conducătoare din neant
Calea mea către iluminare, vorba lu’ Can
A fost bine spusă, iluminarea e ieșirea din starea
De imaturitate autoimpusă
Călăuza mi-e destinul și muza divinul
Dinainte, de-a-mi utiliza propria minte
Cine pe cine minte, sunt irațional
Că sufletul e instrumentul meu muzical
E genial, cel ce e-n singurătate
Își dezvoltă multiplă personalitate
Cu condiția ca toate, fiecare-n parte
Să fie dublate cu dublă sensibilitate.
Refren:
Imaginația, după adevăr sapă, avem nevoie de ea ca de aer și apă
Revelația, din divin se adapă, e coroana cu spinii de aur ce ne înțeapă x2.
La început a fost cuvântul ce-a căpătat sens
Prin opera, marelui, arhitect de univers
Nu-i stres, că-l confundați cu vorba
Da-i stres, că-l citați pe Iisus deși nu l-ați înțeles
Pilda fiului risipitor e despre un înger
Fiu de creator, căzut din cer
Iluminator, Lucifer, iluminarea e o crimă
Copii nu vin la Iisus tot ca să ia lumină
Cine-i de vină că mințile voastre goale
Nu gândesc deloc, cu lumină numai de la lumânare
Iau doar foc, bătându-și joc
De-o bine cuvântare a luminii materiale, cerebrale și spirituale
A. Fără cercetare, nu puteți închide, divinu-n catedrale
Vreți monopolizare
Și aveți tupeul să vă plângeți de manipulare.
Refren:
Imaginația, după adevăr sapă, avem nevoie de ea ca de aer și apă
Revelația, din divin se adapă, e coroana cu spinii de aur ce ne înțeapă x2.
Îl știu de mult, e creștin, și-o arde umil
De când s-a născut și ce destin a avut
Și-n ce chin s-a complăcut
Ca un prefăcut, sub coroana de spini
S-a născut cu ea, da’ a renegat-o
Deși fără ea, nu-ți poți instaura regatul’
Bătut cu pietre sau cu diamante
Are aceeași moarte, doar capetele înțepate
De spinii de aur, sunt iluminate
Și protejate, ca un tezaur, de atentate
E vina lui frate, că stadiul lui de maturitate
E la nivel de maternitate
Morala, nu-i cere lui D-zeu ceva, ce numai tu-ți poți da
Nimic nu se-ntâmplă fără voia sa, deci ea nu face pe umilu’
Ce fel de tată își umilește copilul’
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea iluminării și a adevărului prin imaginație și revelație. Sugerează că adevărata cunoaștere vine cu sacrificiu și introspecție, iar lumina spirituală nu poate fi obținută fără o cercetare profundă și personală. Critica ipocrizia și manipularea în contextul spiritualității.