Cum domnii-aceștia toți ne stau în jur
în port de șambelani și cu jabouri,
ca-n jurul stelei lor din piept mai dur
căzând prea multă noapte, iar și iar,
și-aceste doamne prea fragile, dar,
în rochii, mari, cu mica mână albă
în sân, ca pentru bolonez o salbă;
cum stau: în juru-acestui cititor
și celui care-admiră bibelouri,
din care unele sunt ale lor.
Și, plini de tact, ne lasă, nu cum vor,
ca viața s-o trăim cum ea ne-ndeamnă.
Ei să-nflorească-au vrut, cum e frumos;
noi vrem să dăm în pârg, și asta-nseamnă
stăruitor să fii, și-ntunecos.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă socială formală, criticând subtil ipocrizia și constrângerile impuse de convenții. Vorbitorul exprimă dorința de a trăi autentic, în contrast cu dorința celorlalți de a se conforma și a "înflori" în cadrul acestor structuri.