De ce dai voie vântului să umble
Prin părul tău şi să ţi-l răvăşească?
E mângâierea lui, făcută-n tumbe,
Mai caldă, mai suavă, mai cerească?
Sunt degetele lui fâlfâitoare
Mai meştere în joc, mai fără număr
Când te cuprind din cap până-n picioare,
Când îţi dau jos buchetul de pe umăr?
De ce laşi vântul ca să-şi pună palma
Oriunde vrea şi, -ncolăcindu-ţi sânul,
Prin fustele subţiri ce zbor de-a valma,
Să te privească cu ochi blânzi, bătrânul?
De ce, când te pândeşte-ascuns prin iarbă
Şi vrea să-ţi sărute gura-n voie,
– În timp ce eu tânjesc cu plânsu-n barbă –
Pe el îl laşi.. iar mie, nu-mi dai voie..
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și gelozia unui îndrăgostit care vede cum persoana iubită acceptă afecțiunea metaforică a vântului, în timp ce el este respins. Este o lamentare a iubirii neîmpărtășite și a preferinței acordate altcuiva, chiar dacă acel altcineva este o forță a naturii.