Plângi, dulce, vântule prin lunci,
curgi, albă, tu, minunea lunii,
că alți bunici se fac petunii,
că zburdă-n pulbere alți prunci.
Că unii vin și pleacă unii,
chemați de nu știu ce porunci.
Plângi, dulce, vântule prin lunci,
curgi, albă, tu, minunea lumii.
Joc vechi de-a pruncii și străbunii,
legând pe mâine de-atunci,
cu-un pod de aur pus genunii.
Curgi, albă, tu, minunea lumii,
plângi, dulce, vântule prin lunci.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a ciclului vieții, folosind imagini ale naturii precum vântul și luna. Sugerează o continuitate între generații, un joc etern între trecut, prezent și viitor.