Printre cimbru și susai,
mărăcini și crânguri,
suflete, urci drum spre rai,
peste mari parânguri.
Stelele cu plisc hain
vin ca șoimii-n zboruri.
La răspântii de senin
Sfinții țin soboruri.
În păduri cerești de tei,
ciobănind mioarce,
stă pe prispă de bordei
Sfânta Luni și toarce.
Te-o-nțoli cu aspru strai,
ca să-ți fie zale
când cometele din rai
îți vor da târcoale..
Sfânta Miercuri, lângă lac
sur ca mătrăguna,
are casă cu cerdac
și-n cerdac stă luna.
Ea ți-o da botfori de fier,
să calci fără teamă
pe furtunile din cer
și pe ploi de-aramă.
Iar bordei de rozmarin
șade Sfânta Vineri.
Ți-o da azimă și vin
și doi vulturi tineri,.
peste munți de jărăgai
calea să-ți arate,
către crinii-albaștri ai
Maicii-Prea-Curate.
Dar ajuns la Precista,
în dumbravă lină,
ca un spic vei tremura,
de-atâta lumină..
Peste rănile-ți de ieri,
Fecioara Maria
miere-o pune și tăceri,
Fecioara Maria..
Și mi te-o culca blajin,
blândă ca o soră
în beteala unui crin,
lângă auroră.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie spirituală printr-un peisaj mistic, ghidată de figuri sfinte feminine. Sufletul este purificat și vindecat de Fecioara Maria, găsind odihnă și pace într-un loc sacru.