Peste Polijova
luna a căzut,
de un ţărm de lut
sfărâmându-şi prova.
Vântu-şi mână barcă
neagră de postav;
pâlpâie, bolnav,
cerul spre Tătarcă.
Cresc în noapte gheare.
Mari sălbăticiuni
scuipă-n zări cărbuni,
rumegă dogoare.
Şanţul anticar,
rupt de proiectile,
putredele zile
ni le surpă iar.
Stăm ca-n muşuroaie,
îngropaţi de vii
Toată viaţă ni-i
suptă de noroaie.
Unu-njură. Altul
geme printre dinţi.
Tâmplele-s fierbinţi,
noaptea ca asfaltul.
Ud până la piele
tot sunt străbătut
de un duh stătut
de hoit şi de stele
– Ai, bă, o, ţigară?
Vreau s-o trag adânc,
s-o beau, s-o mănânc,
adânc să mă doară.
În neagră tăcere
nici un dor n-adun,
doar tutun, tutun,
amar ca o fiere.
Sensul versurilor
Poezia descrie o stare de disperare și dezolare în timpul războiului. Soldații, îngropați în tranșee, își găsesc refugiul în tutun, în timp ce sunt măcinați de ororile din jur.
