Când greu de tumbe, când ușor ca dansul,
ducea paiațe carul peste lume.
Dulci coate goale, palme, lacrimi, glume,
ca zilele ce-și inelează lanțul.
Fluieră vânt, pe scenă doar c-un nume…
În blid o stea și pernă moale șanțul.
Cu luna se-nvelea comediantul
și din fâșii de cer croia costume.
Un car cu histrioni și cu madone
se plimbă-n veci pe-o dungă de lumină.
Și-n noi, cu-aceleași gesturi monotone,
se-ascunde Arlechin după cortină,
mai face câte-o poznă Pantalone,
plânge Pierrot sau râde-o Colombină.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața ca un spectacol de teatru, cu personaje arhetipale precum Arlechin, Pierrot și Colombina, care își joacă rolurile monotone. Sugerează că fiecare om ascunde un actor în interior, repetând gesturi și emoții vechi.