Eu n-am cules victoria pe steaguri.
Întru sminteli scârbindu-mă și-n trude,
vremelnicele scrâșnete și ciude
le-am spart în dinți ce n-au mușcat din faguri.
Și-n vântul galben care nu m-aude
și nu mă vede-ngenuncheat pe praguri,
nu sudui ne-mplinirea fără cheaguri,
ci sfarm numai mustrări pe gene ude.
Dar nu mă mustră câte-ncep să-nghețe,
nici umbra-n drum a boziei ursuze,
ci cât pojar n-am șters pe alte fețe
și câte răni n-am curățit de spuze,
sau mâinile ce m-au lovit, semețe,
și nu le-am dus, iertându-le, la buze.
Sensul versurilor
Piesa exprimă remușcări profunde legate de omisiunile de a ajuta și ierta. Naratorul se confruntă cu regretul pentru faptele bune pe care nu le-a făcut și pentru iertarea pe care nu a oferit-o, mai ales față de cei care l-au rănit.