Era năvodu-aseară o nălucă
și se umplea de știme dunărene.
Păreau, în vârșe, zodiile mrene
și luna avea solzi brumați de știucă.
În somnu-mi pescăresc, sub coviltire,
vin, pe mistreți, pădurile călare,
și papura cu oastea ei subțire
și apele – să-mi cadă la picioare..
De vântul bălții arsă mi-este fața
și straiul a păstrugă îmi miroase,
dar steme verzi îmi pâlpâie în oase..
– Moldovă dragă, bună dimineața!
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de apartenență la natură și la meleagurile natale, Moldova. Imaginea mrejerului, pescarul, este puternic legată de peisajul dunărean și de tradițiile locale, sugerând o conexiune profundă cu trecutul și cu identitatea culturală.