Luminița noastră are
soare-n zâmbet, tămâioare
și-n privire mărțișoare.
Stânjenei și porumbei
viața ei, și râsul ei
brebenei, clopoței.
Pași golași de toporași,
vorbe mici cu licurici,
rândunici și tufănici.
Ce grădină ne-a trimis
cel mai alb mănunchi de vis?.
Ce luceafăr clar de rouă
ne-a dat nouă raza-i nouă?.
Ce seraf de borangic
a pierdut un cântec mic,
când zbura argint și harpă
peste casa noastră stearpă?
Sensul versurilor
Piesa celebrează inocența și frumusețea primăverii, personificate printr-o fetiță numită Luminița. Versurile evocă imagini delicate ale naturii și sugerează un sentiment de puritate și speranță.