Are tata o fetiță,
Luminița.
Pași de vis și mânușiță
de crăiță.
Când prind umbrele să cadă
în livadă,
păunițe de zăpadă
vin s-o vadă.
Sună merii-n cinstea ei
clopoței,
și albine-aduc cercei
de scântei.
Cântă crinii pe vioare
de ninsoare,
melcii spun istorioare
mici cu soare.
Dar în casa argintie
de hârtie,
doar tăticul prost mai scrie
și nu știe.
că de dragul luminiței
licuricii
au aprins la geam aglicii,
iar piticii.
au cărat o lună mare
în spinare,
și-au proptit-o-n casa noastră
de fereastră.
Sensul versurilor
Piesa descrie o fetiță, Luminița, văzută prin ochii unui tată iubitor. Versurile creează o lume magică, populată de elemente ale naturii care celebrează inocența și frumusețea copilului.