Flămând de lume, nesătul de cer,
fereastră grea, stau ceasuri lângă tine,
cu brațe-ntinse către tot ce vine,
cu ochii-n lacrimi, către câte pier.
În zori, când te deschizi spre infinit,
fereastră, parcă aripi ți-ai deschide
și parcă-ai vrea să zbori spre țări toride,
ducându-mă, pe aripi răstignit.
Iar în amurg, când joacă depărtări
în geamul tău însângerat de soare,
ca aripi mari ce n-au putut zboare,
te-nchizi rănită, peste renunțări.
(Închisoarea Aiud)
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința puternică de libertate și evadare dintr-o stare de captivitate, simbolizată de fereastra închisorii. Vorbește despre speranța efemeră și dezamăgirea inevitabilă, reflectând asupra renunțărilor și a pierderilor.