Tulburătoare, caldă, goală
de nu mi-ar ciocăni la uși,
cu desfrânata îndoială
n-aș preacurvi într-un culcuș.
Lin lunecând și moale-n casă
pe leagănu-i șold rotund,
cu dulce gură veninoasă
îmi cere-n brațe s-o ascund.
Iar eu, prea ticăloasă slugă,
nemernic rob momelii noi,
las coapsa brună să mă sugă,
dar plâng pe umerii ei goi.
Și-n zori, când fug din așternutul
ce-mi fuse maldăr de urzici,
îi simt, cuțit în piept, sărutul
și-n sânge-alintul ca un bici.
Sensul versurilor
Piesa explorează conflictul interior al unei persoane care se luptă cu ispita și îndoiala. Personajul cedează tentației, dar este chinuit de remușcări și vinovăție după aceea, simțind durerea consecințelor.