Puiul Radului, de rouă,
aromind a busuioc,
de opt zile, ba de nouă,
arde-ntr-un pătuc de foc.
A venit o rândunică
să mi-l vadă cum zăcea
cu tristeți de tufănică
și cu lâncezeli de stea.
O lăcustă se închină,
iar crăițe și furnici
se tot roagă, în grădină,
pentru mâinile lui mici.
Două lebede ca mierea
și-un pisoi de pluș lunar
plâng, de ieri, lângă durerea
unui leagăn de cleștar.
Numai dumneata, molatic
urs de vată, stai sub pat,
clatini capul, gânduratic,
spre tăticul supărat.
Parc-ai vrea să treci de praguri
și la piept s-aduci, nătâng,
stupii tăi cu mierea-n faguri,
toată zmeura din crâng,
toate crengile din crâng.
Sensul versurilor
Piesa descrie suferința unui copil bolnav, văzută prin ochii naturii și ai jucăriilor sale. Elementele din jur, animate de compasiune, se roagă și plâng pentru sănătatea lui, creând o atmosferă încărcată de tristețe și speranță fragilă.