Și dacă-asemenea stelelor din lacuri
în țândări verzi a fost să mă sfărâm,
m-a troienit și floare de salcâm,
m-a zgâlțâit și vântu-n prepeleacuri.
Și dacă-am șchiopătat pe caldarâm
prin mofturi mici, prin dragi și simple fleacuri,
în clipa mea cu zâmbete de veacuri
am oglindit și celălalt tărâm.
Și dacă-am stat cu ochii după ulii,
iar pe pulpane n-am cules trofeu
decât ciulinii pacostei și hulii,
pe fruntea ce-o ridic din praf mereu,
de-un deget sub spărturile căciulii,
s-a iscălit cu-n fulger Dumnezeu.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de destin și credința într-o putere superioară. Vorbește despre acceptarea greutăților și găsirea unui sens mai profund în experiențele vieții, sugerând că chiar și în momentele de suferință, există o prezență divină care ne marchează existența.