Albiți de vreme și necazuri,
La gura sobei, povestesc.
– Știi tu când pentru prima oară
Ți-am spus atunci că te iubesc?
– O, da, zâmbește blând bătrâna,
Și eu ți-am dat, spre amintire,
Din părul meu, o buclă de-aur,
Ca semn de vecinică iubire.
– O țin, moșneagul îi răspunde.
Și printre foile-nvechite,
Șuvița de-aur i-o arată,
Simbol de zile fericite.
Plângând ca doi copii, alături,
S-au sărutat pe frunte, dulce.
Târziu de tot, în acea seară,
S-au dus bătrânii să se culce.
Sensul versurilor
Piesa evocă o poveste de dragoste trainică dintre doi bunici, care își amintesc cu emoție de tinerețe. Gesturile simple, dar pline de semnificație, precum bucla de păr, simbolizează o iubire eternă și necondiționată, rezistentă în fața timpului.