Toamnă.
Și eu vorbesc de iubire, iar pașii
asemenea ierbii sunt fără de moarte.
O aură pe frunte: timp blând.
Tace duhul pământului.
Toamnă.
Și eu vorbesc de iubire, iar privirile
te caută prin aerul moale. Tăcere.
Iată urma părului tău și arborii
înduioșându-se.
Toamnă.
Și eu vorbesc de iubire. Tu stai
pe zarea de albastru și aur.
Nu te mișca. Și dorul împrejurul tău
mireasmă. Cu mâna întinsă eu…
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de iubire și dor în contextul melancolic al toamnei. Naratorul caută prezența iubitei în aerul moale, simțind mireasma dorului în jurul său.