Timpul alunecă,
Doar privesc,
Ochii îmi obosesc
Mă trage de mânecă
Un copil și spune:
„Nu vreau să cresc” dar nu ține de el,
Nu ține de tine, nu ține de tel.”
Priviri de oțel, spintecă
Tot ce-i frumos și pur,
Eu, din exces de zel bag mâinile în suflet și fur
Încă o clipă de liniște, e zgomot afară
Înăuntru-i întuneric și niște demoni mai vechi
Care între timp și-au mai găsit pereche
Eu disperat,
Caut ceva să umple golul dar, pare infinit.
Ajung la o poartă,
Portarul mă-ntreabă:
Ce caut aici de ce am venit?!
Raspund: Pentru c-am devenit
Am deviat de la rută,
Sunt un deviant cu sentimente 100 pe secundă
Chiar, mă mută soarta mereu
Și mai face o cută sub pleoapele mele,
Ce-au obosit să-ncerce să tot vadă prin nori stele.
Și s-au ascuns o vreme nori de fum, dar după ei,
Sunt doar belele și lanțuri nevăzute și inele
Și cele mai multe din coșmarurile mele.
În vele, de-o vreme, suflu singur căci vântul a tăcut.
După ce furtuna a trecut, parcă acum e totul tacit și prefăcut.
Implicit sunt mai obosit și nu mai am putere să car vechiul meu scut
Cu care ieșeam în casă zi de zi
Ca să mă apăr de droguri și de stres și.
Acum am rămas doar eu, orașul și căștile
Doar eu orașul și căștile
(x2) Sunt doar eu, orașul și căștile
Și atunci când ca să le sparg măștile
Fac parte din găștile, găștile lor
Și când mă văd mă strigă, mă strigă, mă strigă Praetor
Și tu și eu trecem prin criză,
Încă o repriză ne-așteaptă și-ncă o remiză
Încă o alegere și încă unii care vor să ne lege
Le pare că suntem copii și vor să ne lege.
Vine o iarnă, iar mă.. Și o să degețe multe degete,
Tu de ce te tot miri, nu înțeleg?!
De ce te tot uiți la știri nu înțeleg?!
De ce la ochi să mă leg?!
Anii mei trec, dar aleg să nu fiu sec
Nu mă simt unul dintre ei, cu ei nu mă întrec,
N-am să-mi dau sufletul pe un Jack
Aleg să-mi plâng sufletul după my check.
Și-s mulți care judecă,
Un judecător, dar nici unul care aude că,
Asta e și asta cu asta e..
A neamului nostru napastă e..
E clar, inculpații dispar
De la TV, radio și din ziare.
Eu mă plimb pe străzi cu căștile mele,
Te văd pe tine, pe ei, pe ele.
Mă văd zâmbind din plin
Sub același cer senin,
La stele.
Orașul meu îl împart cu cei cu care împart gândurile mele
Avem toți multe belele, ne uităm când dăruim lalele
Celor, ce ne fac zilele ușoare din grele.
Acele zile de demult
Când mă-nvățau s-ascult,
Au apus.
Acum ascult ce vreau în căști și-n plus
Zâmbesc și iubesc, indiferent de fus.
Pace și dragoste și m-am dus
Pace și dragoste și m-am dus
(x2) Sunt doar eu, orașul și căștile
Și atunci când ca să le sparg măștile
Fac parte din găștile, găștile lor
Și când mă văd mă strigă, mă strigă, mă strigă Praetor
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de alienare și deconectare într-un oraș aglomerat. Protagonistul se refugiază în muzică, căutând un sens și o conexiune într-o lume haotică și superficială, confruntându-se cu propriile lupte interioare și cu presiunile societății.