Foaie verde mărăcine,
Străină, mamă, ca mine
N-o mai fi nimeni pe lume
Ca și cucul din pădure,
Singurică, singurea
Și cu dorul dumneata.
Foaie verde rozmarin,
Dar nici cucul nu-i străin
Că tot are-o surioară
Pe mierla cea pestricioară,
Și mai jos pe-o rămurea
Are și o turturea.
Foaie verde de mohor,
Așa-mi vine uneori
Să mă urc pe munți cu flori
De dor de frați și surori,
Să se vadă sat cu sat,
Să văd și eu ce-am lăsat.
Foaie verde de mușcată,
Lăsai mamă, lăsai tată,
Lăsai frați, lăsai surori,
Lăsai grădina cu flori,
Lăsai și pe neicuța,
Nu mai am pe nimenea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimentul profund de singurătate și dor al unei persoane care se simte străină și departe de casă, de familie și de tot ce a lăsat în urmă. Se compară cu un cuc singuratic și își exprimă dorința de a se întoarce și de a revedea locurile natale.