Geaba ai, Lună, lumină,
Și-a mea inimă nu-i bună,
Geaba, Lună, lumini tare
Și-a mea inimă mă doare.
Și voi, stelelor, surori
De ce mă lăsați să mor,
Mai spuneți și voi ceva
Să-mi alinați durerea.
Lună, de nu vii acuma,
Să-ți piară, Lună, lumina,
Să rămâi întunecată
Cum sunt eu de supărată.
Și-am auzit, Lună, bine
Că și tu ai fost ca mine
Și-ai fost fată iubitoare
Și părăsită de Soare,
Tot așa, Lună, și eu
M-a lăsat soarele meu,
Spune-i, Lună, tu să vie
Inima să mi-o mângâie.
Refren:
Hai, Lună, fii voioasă,
Pe cât ești de luminoasă,
Și lumină-mi locușorul
Unde-mi doarme puișorul.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei persoane părăsite de iubire, care caută alinare în natură, adresându-se Lunii și stelelor. Ea se simte singură și disperată, cerând Lunii să-i aducă înapoi iubirea pierdută sau măcar să-i aline suferința.