Sunt singur, până ce ajungi,
și unicul cu putere,
doar puf de pene în coteț,
doar stele în loc de cer.
Ca surghiunit neînhumat,
printre gunoi, iarna,
râcâind printre deșeuri
îmi scormonesc viața.
Va fi pacea ideală.
Nici inima nu bate,
pretutindeni barajele
tăcerii fermecate.
Eternitatea goală.
A ta e, numai a ta,
de la început pentru tine
e, simplitatea asta.
Ca omul-coș nearticulat,
timpul stă fără cuvinte,
dorul nu are braț-picior,
dar bust ce gâfâie.
Pierd totul, până ajungi,
n-am țară, n-am pat moale,
vom zăcea nestingheriți
în simpla aiurare.
Nu mă fura! Nu mă părăsi!
De ești slabă, sunt gata.
În pat, printre perne, în zgomot
să mă tresar ar fi amar.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de singurătate și așteptare disperată. Naratorul se simte pierdut și vulnerabil până la sosirea cuiva, implorând să nu fie abandonat. Versurile explorează tema lipsei și a dorinței de a găsi alinare.