În lumea plină de urmări, eu sunt un om pe niște scări.
În sus ce e? În jos nimic. În jos ce e? În sus nimic.
Vorbesc cu ceilalți care-au fost și-n sus și-n jos și unde zic,
Eu însumi spun de locurile pe unde-am fost nu e nimic.
Vecinul meu prășește ciori, vecina mea prășește farduri,
Eu sunt un om pe niște scări, și-un câine bulucind prin garduri.
Eu sunt un om pe niște scări, și-un câine bulucind prin garduri.
Dacă de mai multe ori, căci ce pot fi aceste garduri,
Decât căzute foste scări, decât căzute foste garduri.
Decât căzute foste scări, decât căzute foste garduri.
Vecine, domnule, străine! Nu înțeleg ce-aveți cu mine,
Știu, scările ne sunt comune, dar trec atât de rar pe-aici,
Portarul însuși poate spune că am ambiții foarte mici.
Portarul însuși poate spune că am ambiții foarte mici.
Din când în când mai vin pe-acasă, de ce vă supărați când vin?
Arare talpa mea apasă pe dalele cu pași străini.
Arare talpa mea apasă pe dalele cu pași străini.
Vecinul meu prășește ciori, vecina mea prășește farduri,
Abia m-am ridicat din garduri, și mârâind în joase salturi, eu sunt un om pe niște scări.
Și mârâind în joase salturi, eu sunt un om pe niște scări.
Și dacă vreți să fiu-n baladă, și fiindcă eu nu am o stea,
Accept, râvnesc, visez să cadă un corb nervos la moartea mea.
Accept, râvnesc, visez să cadă un corb nervos la moartea mea.
Și-acuma, vă implor, zâmbiți, în lumea plină de urmări,
Voi care fard și ciori prășiți, întunecați și spălăciți, lăsați-mă să fiu pe scări.
Întunecați și spălăciți, lăsați-mă să fiu pe scări.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de alienare și detașare de viața cotidiană. Protagonistul se simte ca un observator, un om pe niște scări, contemplând absurditatea și banalitatea existenței, în timp ce aspiră la o formă de recunoaștere sau acceptare, chiar și în moarte.