Negru Vodă şi-a lui ceată,
Toţi voinici cu fruntea lată,
Şi cu ghioage groase, drepte
Şi cu plete lungi pe spate
Suie creasta munţilor
Munţilor, cărunţilor,
Şi trecând peste hotare
Voinicilor strigă tare:
Alelei, voinicii mei,
Mândri puişori de zmei,
Ia vedeţi cele câmpii
Zmălţate cu iasomii,
De duşmani ce sunt cuprinse
Şi de flăcări ce-s încinse.
Acolo-s ai voştri fraţi,
Toţi voinici ca brazi-nalţi,
Ascultaţi suspinul lor,
Jalea şi-a lor aprig dor.
Ghioagele vi le-apucaţi,
Arcele vi le-ncordaţi,
Foc în duşmănie daţi,
Şi din ţară-i alungaţi,
Şi pe fraţi de ei scăpaţi.
Ostaşii cum auzeau,
Ghioagele şi le-apucau,
În duşmani se năpusteau,
Ca pe-o pleavă-i vânturau,
Pe câmpii cu iasomie,
Când stă soarele-n chindie,
Ca fraţi buni se-mbrăţişau,
Şi ţara o stăpâneau.
Sensul versurilor
Balada evocă un moment crucial din istoria românilor, în care Negru Vodă își mobilizează oștenii pentru a lupta împotriva dușmanilor și a elibera teritoriul. Accentul este pus pe curaj, unitate și dragoste de țară, îndemnând la apărarea valorilor naționale.