E albă de gânduri câmpia străbună
Și liniștea serii coboară prin văi.
O rază desprinsă din soare spre lună
Prin norul de ceață își taie noi căi.
Și albe căsuțele dorm sub zăpadă,
În vatră țăranului nasc din scântei,
Bătrâne cuvinte, ce vin din baladă,
De Dochia spuse copiilor ei.
E albă de gânduri câmpia străbună
Și liniște serii coboară-n zavoi
Mai trece peste noi o săptămână
Și vine cu plugușorul pe la noi.
E albă de gânduri câmpia străbună
Și liniștea serii coboară la noi.
Se duce un an, mai e o săptămână..
Se duc și bătrânii: și iarna-i în toi.
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera satului românesc în timpul iernii, evocând tradiții și sentimentul trecerii timpului. Imaginea câmpiei albe și a căsuțelor acoperite de zăpadă se împletește cu amintiri și balade, sugerând un ciclu continuu al vieții și al naturii.