Petre Stoica – De Profundis (IV)

lui Alin Gheorghiu.
Copii cu ochi de prune afumate pândesc la ferestre,
diavoli de butuci se răsucesc în sobe adânci,
flăcările pe tapete sunt caii din vis
gonind spre rădăcinile basmului verde.
În timp ce drumeţii îşi vorbesc prin semne şi merg
între lumi cu uşile smulse de un duh selenar.
Apoi vine seara licărind din fântâni,
colindători cât munţii se opresc în prag
aducând steaua găsită în staulul din anul începutului,
au şters-o de praf şi iată străluceşte la fel ca atunci.
În noaptea cu blândeţi de staniol,
săbiile colindătorilor iau foc şi iar înverzesc.
Suntem adunaţi în jurul mesei aburind,
gândul caută cărările soldatului îngenuncheat în război,
gândul nostru îi aşterne pat de cetină,
somnul să-i fie acum tihnit.
Firimiturile vor hrăni un biet cerşetor
care umblă încă pe câmp acolo unde ciorile
veghează umbrele celor morţi demult.
Viscolul se smulge dintre stâncile văzduhului
şi lămpile cu petrol sunt cranii jupuite de lumină,
somnul se lărgeşte unindu-se limpede
cu apa Iordanului curgând lângă frunţi.