„Tu cine ești, trufaș ce pângărești
Cununa, doar poeților sortită –
În timp ce ca o lună-n cer pălești?
Să nu te-atingi de frunza cuvenită
Puținilor aleși, care-au pătruns
În minunata veșniciei lume:
Ești unul din mulțimea fără nume”.
„Prietene”, – trufașul mi-a răspuns, –
Eu port un laur calp, și deși pare
Strălucitor, nu-i ca acela care
L-ncunună pe Milton. Roua lui
E-o otravă, iar nădejdile ce cresc
La umbra lui, sunt flori de care spui
Că mor din clipa-n care înfloresc”.
1821.
(postumă)
Sensul versurilor
Piesa explorează diferența dintre aparență și valoare reală, sugerând că nu tot ce strălucește are substanță. Metafora laurului calp ilustrează cum succesul superficial și lipsit de merit poate fi înșelător și efemer.