Pe oglinda orizontală
a golfului întins
mormăie turnurile orașului în muchii înalte
înfipte direct în cer.
În clipocitoarea mare de felinare
minunate sunt naufragiile
luntrișoarelor ce flirtează
împodobite cu paiete
din picioarele tale ațâțătoare
ce plutesc în cala
brocardului rochiei de seară.
Dintr-o dată noi ne pierdem fără veste
precum acele în labirinturi de staniol.
Unele lucruri le luăm aproape de inimă –
limuzinele prelungi
veverițele ce năpârlesc în parcul central
și trupul metalic al libertății moarte.
La New York înserează mai devreme decât în alte părți.
Se înflăcărează întunericul scânteietor.
Candelabrul cu mii de brațe a mega polisului
seară de seară scrie pe luciul apei formula lui Einstein
despre viteza luminii.
Însă până la acest moment amurgul
va potopi pânza argintie a cerului new-yorkez
cu hectolitri de sânge hollywoodian.
Încotro se îndreaptă imperiul de marmoră și sticlă?
Încotro sunt îndreptate rachetele zgârie-norilor?
La poalele străzii cu șaizeci de etaje înălțime
Dumnezeu își cumpără un hot dog.
Dumnezeu e un negru
care adoră culoarea gri a betonului.
Într-o cutie de carton
s-a născut fiul propriului sine
conceput de la un sclav-model al ultimelor timpuri.
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune melancolică și critică asupra orașului New York, explorând teme precum alienarea, materialismul și o perspectivă neconvențională asupra divinității în contextul urban. Versurile juxtapun imagini grandioase cu elemente banale, sugerând o disonanță între idealuri și realitatea cotidiană.