Puterea neamului de stâncă.
Urmaș al Omului din astru,
Crâmpei de luminare-adâncă,
Cristal de trandafir albastru,
Când timpul cântă la fereastră
Și două stele stau la sfat,
Tu verși o lacrimă albastră,
Ce se preface în bărbat.
În neamul nostru de mistere,
Aduci luceferi, rând pe rând,
Născuți din lacrimi de durere
Și din străvechiul nostru gând
Să fim din nou precum străbunii,
Poteci între Pământ și Cer,
Călcând pe zâmbetul minciunii
Și peste tot ce-i efemer.
Zolit demult, pe zid de castru,
Din două neamuri și-un Mereu,
Fior de trandafir albastru,
Speranța sufletului meu.
Sensul versurilor
Piesa evocă puterea și misterul neamului românesc, născut din durere și speranță. Trandafirul albastru simbolizează speranța și spiritualitatea, chemând la redescoperirea legăturii dintre Pământ și Cer.