Nu este-așa că-n ciuda acelor proști și răi
Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie,
Vom fi arare mândri și buni în veci cu ei?
Nu este-așa că-n tihnă și plini de voioșie
Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată,
Nepăsători de cine ne vede ori ne știe?
Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată,
A noastre două inimi cânta-vor în iubire,
Cum cântă noaptea două privighetori deodată.
Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndârjire,
Puțin o să ne pese. De-ar fi să ne sfâșie,
Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire.
Legați de cea mai scumpă și trainică frăție,
Ca într-o za vrăjită noi vom păși-n lumină,
Iar teamă de nimica atunci n-o să ne fie.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și o legătură trainică, indiferent de obstacolele sau opiniile negative din jur. Vorbitorii își găsesc fericirea în uniunea lor și nu se lasă afectați de răutățile lumii.
