Un gând învăluit în pânze de eroare,
nelimpede și greu de descifrat
ca o ființă sau ca un păcat,
mă-ndeamnă să ofer cuiva o floare.
Ca o neliniște de dor neîmpăcat,
ca o obsesie, enigmă fără cheie,
încerc să deslușesc: E vreo femeie,
e vreun artist, o fi vreun om de stat?
Nu știu. Nu pot să leg idee de idee
și nu pot cere sprijin nimănui,
și, agasat, pe-a parcului alee,
cu mine însumi rătăcind hai-hui,
simt… parc-aș da cuiva o orhidee
sau o garoafă. Însă nu știu cui.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de incertitudine și reflecție profundă asupra unei dorințe vagi de a oferi ceva cuiva, fără a ști exact cui sau ce. Este o căutare interioară, marcată de neliniște și obsesie, în încercarea de a da un sens unui gând persistent.