Paul Dima – Paul Dima – Povestea Noastră

Știi și tu cum e.
Dragostea începe cu un sărut și se termină cu o ploaie de lacrimi.
Dar asta este viața, n-ai ce să-i faci.
De ce destinul ne-a făcut să ne întâlnim,
Ca apoi, rând pe rând, să suferim?
De ce tu ești acolo, iar eu sunt aici,
De ce vreau să vorbim, dar tu, nimic nu zici?
Te vreau lângă mine, să urlu de plăcere,
Să râd mereu cu tine și să uit de durere.
Dar nu știu, nu vreau, nu simt, nu sunt,
Rătăcesc singură prin viață ca un înger pe pământ.
Prin tine trăiesc, prin tine exist,
Știu că nu ești lângă mine și nu mai rezist.
Te vreau aici, aproape în inima mea,
Să îți sărut buzele și să îți simt pielea.
Când ne iubeam în nopți fierbinți sub clar de lună,
Nopți după nopți petrecute împreună,
Încă mai simt parfumul pielii tale,
Ce mă înnebunea doar dintr-o răsuflare.
Scriu versuri după versuri, toate printre lacrimi,
Le simt adânc în suflet și parcă îmi dau aripi,
Să zbor până la tine și să îți fur un sărut,
Să fiu mereu aproape, nu cer nimic mai mult.
Dar nu pot face asta, e doar un joc,
La fel ca inima spartă în bucăți de cristal,
Ce strălucesc în zare fără răsuflare,
Ca două suflete pereche aflate la mare îndepărtare.
Oare de-aș fi o pasăre ce rătăcește în zare,
Aș putea zbura mereu, fără de suflare,
Aș putea dansa cu tine, veselă între nori,
Să cântăm într-una „Doi visători”.
Stai că mi-am amintit, sunt vise,
Care pentru mine, pentru noi, sunt interzise.
Dar voi rămâne aici, așteptându-te-n pustiu,
Fără să știu cine sunt sau cine ar trebui să fiu.