Călătorii: vultur și stea.
Jos, după tot, noi,
zece la număr, poporul de nisip. Timpul,
cum să nu, are
și pentru noi o oră, aici,
în orașul de nisip.
(Povestește despre fântâni, povestește
despre cununa fântânilor, roata fântânilor, despre
adâncurile fântânilor – povestește.
Numără și povestește, ceasul,
și acesta, trece.
Apă: ce
cuvânt. Te înțelegem, viață.).
Străinul, nechemat, de unde,
oaspetele.
Rochia lui picurătoare.
Ochii lui picurători.
(Povestește-ne despre fântâni, despre –
Numără și povestește.
Apă: ce
cuvânt.).
Rochia lui și ochii, el stă,
ca noi, în plină noapte, el arată
înțelegere, el numără acum,
ca noi, până la zece
și nu mai departe.
Sus,
călătorii
rămân
de neauzit.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema trecerii timpului și a călătoriei, juxtapuse cu imaginea unui străin misterios într-un oraș de nisip. Versurile sugerează o căutare a înțelegerii și a sensului vieții, reflectând asupra efemerității și a conexiunii dintre elemente precum apa și timpul.