Ai frunza galbenă, ceas desfrunzit,
De ce vrei tu să cred că toamna a și venit…
Ieri iubita mi-a spus târziu:
Vezi tu codrul cel veșnic viu
Vara noastră se va sfârși
Când galben de tot va fi!
Codrul verde și adânc era,
Și avea umbră de catifea,
Și-n tot codrul sub cerul clar
O galbenă frunză doar…
Ai frunza galbenă, ceas desfrunzit,
De ce vrei tu să cred că toamna a și venit…
Ai frunza galbenă, ai glasul tău,
Ai frunza galbenă, ca visul tău…
Pentru galbenul ei noroc,
Nu văzu pe pământ alt loc,
Decât inima mea râzând
Și-n ea mă lovi căzând…
Ieri iubita mi-a spus târziu:
Vezi tu codrul cel veșnic viu,
Vara noastră se va sfârși,
Când galben de tot va fi…
Ai frunza galbenă, ceas desfrunzit,
De ce vrei tu să cred că toamna a și venit…
Ai frunza galbenă, ai glasul tău,
Ai frunza galbenă, ca visul tău…
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de melancolie și acceptare a sfârșitului verii și a unei iubiri, simbolizate prin venirea toamnei și căderea frunzelor. Naratorul reflectă asupra trecerii timpului și a inevitabilității schimbării, amintindu-și de promisiunile iubitei legate de schimbarea codrului.