Iubito, câtă lume între noi,
Numărători de ploi din doi în doi
Și dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut.
Ascultă-mă și lasă-mă să strig,
Mi-e frică de-ntâmplare și mi-e frig.
Și nu mai vreau să știu până la sfârșit
Cine-a iubit frumos, cine-a greșit
Cine-a iubit, cine-a greșit,
Cine-a făcut spre noapte primul pas,
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas,
Cine și-a smuls pereții rând pe rând,
Cine s-a întors mereu cu ziua-n gând.
Cine-a pierdut, cine-a câștigat,
De toate-nlănțuit sau dezlegat,
Cine-a crezut mai mult în celălalt,
Sub cerul prea străin și prea înalt,
Sub cerul prea străin și-nalt.
Iubito, câtă lume între noi,
Numărători de ploi din doi în doi
Și dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut.
Când n-am să uit cum sună glasul tău
Decât tăcerea ce-mi va fi mai rău
Și cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta
Nu simt ce-nseamnă umbra ta.
Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Și dintr-un ochi de dor necunoscut
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut
Ascultă-mă și lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntâmplare și mi-e frig
Și nu mai vreau să știu până la sfârșit
Cine-a iubit frumos, cine-a greșit,
Cine-a iubit, cine-a greșit.
Numărători de ploi de doi în doi
Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi de doi în doi
Iubito, câtă lume între noi
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și durerea unei despărțiri. Naratorul reflectă asupra distanței emoționale dintre el și persoana iubită, asupra amintirilor și asupra incertitudinii viitorului, accentuând teama de a uita și de a pierde conexiunea cu celălalt.