Para – Cine Sunt?

Cine sunt? Mă-ntreabă mulți, mă-ntreb de mult
E totul șters – Doar liniștea vreau s-o ascult
Și-nvăț din mers, pași grăbiți pe viu pământ
Pas cu pas – Trăiesc în frază fără punct
Să mă ascund de lumina din final
Să mă arunc în fața trenului universal
Nici din mers nu vreau să urc, îi las pe alții
Eu am să fiu jumătate pe șine – jumate-ntre lumi
Așa am și trăit și-a fost fantastic
Așa nu mor nici după moarte
Doar dorul mă omoară – fericirea amintire-acum
Zapada noroioasă – năpasta în zadar cu secundar defect
Dar cu efect întârziat – un la mulți ani uitat
Garnitura de reproșuri și mustrări – Ce mai urări –
Ce Mai….
Mi-am lăsat inima-ntr-o seară de Octombrie
Și de atunci viața s-a închis pe dinafară
Iar cheia arsă-n văpaia iubirii oarbe
Aici toți dorm – și timpul doarme
În aer gloanțe spre pieptul fiecăruia îndreptate
Fără veste, fără rozarii
Mi-e frică de momentul în care trec peste
Voi fi călăul audienței din oglindă
Și-n loc de ovații și flori
Vad sânge și comori ce nu-s păzite
O aud cum țipă dar n-o vad nicăieri
E doar o amintire – sunt doar o amintire
Vad ce nu a fost mâine trăind în „Ieri”
Și mă târăsc spre un prezent ce-i prea rapid
Da-mi timp. Timpule, știu, am greșit
După chipul tău au creat iadul
Ce chip cioplit –
„Da-i moarte infinită pentru o viață scurtă”
Iar tu, cel ce ascultă… poate că și simte
Cu ce-ai greșit?
De ce nu dormi să te scoli plin de vise și dorințe
Ce te-a secat?
De ce-ai dat liniștea la schimb să faci morminte din cuvinte?
De ce-ai plecat?
Și-ai uitat că-n spate lași iubirea
Te-ai vândut – Pentru nimic – ca restul
Ți-ai dat nemurirea și tot n-a fost destul.
Plătim în continuare