Azi vreau să fug înlănțuit
cu gândul nerostit, ca de-o povară,
să mă trezesc abțiguit
de tine, sărutându-te pe-o nară.
Să-nsămânțez un câmp de flori dibace
în care să te-ascund,
eu, biet bondar
ce aripile își desface
spre-a fi apoi vârât în insectar.
Am gânduri mari, iubito!
Însă viața.. mă mai blazează uneori.
Deci când te strig : “Măi, aiurito! ”
să pleci venind cu meteori.
Ce stare-i asta peste mine?
M-am prăvălit într-un demers
ce-i posesiv. Și nu mi-e bine!
Mă simt confuz, difuz, pervers.
Mă plimb prea colocvial pe strada udă
și-n hamul ce-mi întinzi cu zâmbet lin,
devin un cal ce trupul și-l asudă
și din zăbală îmi iau grăunțe de pelin.
Știu, caii-ți plac,
dar mie-mi place Zarea!
Să fim banali! Nu-i tot un drac
De-ți place muntele sau marea?
Vorbesc serios sau te prefac?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de confuzie și conflict interior într-o relație. Naratorul se simte prins într-un demers posesiv, oscilând între dorința de a evada și atracția față de partener, fiind conștient de aspectele toxice ale acestei legături.